Mi-e dor de mine!

Timpul – știm cu toții – trece așa cum ne e frica mai mare și mai drastică… Mi-e dor de timpul când eram mai bună cu mine însămi, mi-e dor de timpul când mă vedeam mai mult, atunci, la momentul respectiv, nicidecum în viitor, planificând mereu…

Mi-e dor de mine, simțind doar, nu gândind și analizând, nu testând și creând emoții, de multe ori, prea dureroase…

Mi-e dor să fiu doar eu însămi, nu privind mereu în jur sau peste umăr…oare, de ce mă apăs și mă apasă exteriorul?! De ce viața-mi colorează exteriorul, neluând în calcul interiorul?! De ce eu nu privesc SUS mai des?! De ce nu schimb calapodul, când viața-mi indică macazul?!

De ce nu-mi pun speranțe-n mine, deși încrederea-mi nu a fost deloc zdruncinată..

Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.