Creștem frumos împreună! Educație și psihoeducație
Home
 

Aroma unui vis…

A crezut că poate risipi norii de pe Muntele de Sare, a dorit să așeze rândurile numai  bine-n Glastra Timpului, a sperat să dăruiască cu și din dragoste, a gustat pentru prima dată din Pocalul Fericirii, a încercat doar o sorbitură, cu nesaț, din ceașca cu aromă neagră; simțuri diferite, care-i trezeau amintiri plăcute, au invadat-o; era cafeaua ușor amăruie ce-i oprea timpul în loc, ducând-o cu inima atât de departe…

Da, efectul a fost pe măsura așteptărilor!  A meritat din plin să creadă, să spere, să guste!

Aripile frânte ale Prințesei de Gheață s-au transformat în flăcări ce puteau mistui dorința, dar n-au făcut-o, dorindu-și din plin să contureze un prezent al binecuvântării, pregătind un viitor al iertării și bunăvoinței.

Nu a fost nevoie decât de-o privire, pentru a fi și a trece dincolo de stări, sentimente, emoții și “încălcări” de promisiuni, nicidecum deșarte.

O privire, o emoție, un sâmbure de mister, o cafea aburindă, la ibric, pe nisipul încins de povești.

Au fost cuvinte, au fost exclamații, au fost trăiri intense, au fost gesturi fără precedent, toate pentru atingerea  și savoarea aromei din Pocalul Fericirii.

Ieri, mai mult ca oricând, știa să prețuiască, în mai puțin de-o sorbitură, aroma neagră, ce i se prelingea ușor printre degete; aroma ce parcă dănțuia pe nisipul fierbinte, prinzând forme, rostind incantații ce-i purtau inima-mintea-sufletul-buzele-papilele gustative, printre miresme nemaiștiute și nemaîntâlnite, dar atât de intense și plăcute!

Saliva păstra aromă intensă, intuind mai mult și dincolo de limitele unui vis, spulberat într-o clipă de-o altă poveste sau istorie(depinde de voi, forma aleasă), de data asta, în plan real; narată cu dor și măiestrie de un cafengiu, ce rememora, retrăind intensitatea acestor arome, plină de sapoare și savoare, ce-și găsea locul într-un recipient atractiv, prevestind pasiunea conținutului, sub denumirea –  deloc comună – cafetiera viselor. :))

afla_cum_se_face_cafeaua_turceasca_1_84168200

Idilă și amor, parfumuri discrete și senzuale, conotatii pline de mister și farmec, totul cu miresme binecunoscute și dorințe de exploatat, pornind, bineînțeles, de la imaginea unei cafetiere ALTFEL.

” – Bârrr, cine-mi tulbură povestea?” susura, cuprinsă de frig, Prințesa de Gheață

” – Suntem noi, iubitorii de arome matinale!” zise el, fluturându-mi prin fața ochilor o ceașcă cu licoarea delicată, aromată și plină de resurse.

Poveștile-și au originile dincolo de-o cafea și aroma ei, poveștile sunt parte integrantă a Insulei SuperBlog 2015, un loc al gesturilor firești, de la bine la foarte bine, de la frumos la minunat, de la cuvinte la mișcare…

Da, aici, poposit-am și noi! 🙂

Sănătate, iubire, armonie și arome îmbietoare, dragilor! 🙂

October 5, 2015 This post was written by Categories: COMUNICARE SI NU NUMAI...SuperBlog 2015 Octombrie Tagged with:
1 comment

One Response to “Aroma unui vis…”


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top
error

Enjoy this blog? Please spread the word :)