Umbra

Era cat se poate de timida, era o aparitie suava, diafana si bine conturata, dar nu frumoasa.  O aparitie bruna, cu parul lung si negru ca abanosul, cu sprancene dese, groase, arcuite, gene ca peria si hainele cernite.

Se apropia „Balul bobocilor”, evenimentul atat de asteptat de toti, mai ales de boboci si organizatori.

Iesea mereu in evidenta, dar nu cum si-ar fi dorit…era „Djuna”, purtand cozile grele pe umerii firavi, cu ochii calmi si  visatori, de culoarea cafelei proaspat macinate, in care, daca priveai, citeai nelinistea prezentului, freamatul trecutului si speranta viitorului.

Era un fum colorat care-ti putea tulbura prezenta, cu tacerea, atitudinea ei altfel si cartile pe care le purta mereu la piept. Cartea reprezenta mereu refugiul, dar si autopararea, in privinta atingerii accidentale. Era o ciuta, dar o iubitoare de oameni…in sinea ei! 🙂 Nu stia cum sa iubeasca, cum sa priveasca, cum si cat sa ofere, de frica imaginii atat de gresit percepute. Masca dupa masca, tacere dupa tacere, evitare si zumzet. Da, zumzetul personajelor din volumele prietene. 🙂 Conturul  si forma o dezavantajau, mai ales vara, cand manecile scurte, fustele si pantalonii scurti nu-i erau prietene! 🙂

Revenind la bal, si-ar fi dorit sa participe…dar cum?! Nu putea risca prezenta la un eveniment, unde totul s-ar fi putut transforma intr-un fiasco, trebuia sa faca ceva! Trebuia sa aleaga: ruperea tacerii, avalansa „norilor”. 🙂

A ales sa vorbeasca cu cea care mereu o intelegea si era acolo pentru ea, cu zambetul pe buze, bratele pregatite pentru imbratisare: mama.

Mama, mereu atenta, grijulie, iubitoare, inteleapta si boema, a gasit si solutia.

Pregatirea „Seherezadei”, asa ma numea mama. Eram colectionarul de vise, ce transpunea totul pe hartie, ce infrumuseta cotidianul casei cu povestile unui prezent, a unui viitor in forma si culori atat de frumos armonizate, astfel incat, era imposibil sa nu vizualizezi, sa nu prinzi momentul, sa nu ramai acolo, printre cuvinte si idei…

Mama care mereu m-a sustinut. Impreuna am construit si modelat increderea, speranta, frumusetea cuvantului si nu numai…:)

Mama, Dumnezeu s-o odihneasca-n pace!

Mama iubea ochii cocolatii, parul aspru si negru ca abanosul, vocea melodioasa. Iubea diferenta! 🙂 Astazi, cu emotiile si inima mamei, vad, simt si militez pentru „Djuna”, dincolo de imagine… In liceu eram  poreclita Djuna si credeam in stiintele oculte, povesti, istorii si biografii.

Azi, iubesc inca biografiile, povestile, istoriile si miracolele!

A chemat ajutoare, a rasunat zona si-au venit „ursitoarele” pentru a pregati fizic si emotional „botul negru”  al mamei…

Era un iures si-o zarva minunate! Clesti, foarfeci, rochii de seara in trend sau nu, incaltari comode sau nu, accesorii si …ceara de epilat, kit-uri pentru epilat, cartuse de ceara; da, asta era spaima emotionala, de-aici atata tacere, excesul de pilozitate ce-mi tulbura visele si-mi „descanta” cotidianul. 🙁

kit-epilare-cu-incalzitor-de-ceara-duo-basic

Toti avem spaime, schelete in dulap…al meu era acesta si  nu-l destainuisem nimanui –  mai putin mamei, care-mi intuia miscarile si inima – evitand elegant, acoperind cu diplomatie, descoperind cu precizie in umbra mea si-n centrul Universului meu interior.

 

Bunele ursitoare stiau sa completeze puzzle-ul, sa inteleaga nedumerirea unui suflet de 15 ani; sa panseze si sa cureze „rana”, doar erau prietenele mamei mele! 🙂

Transformarea a fost uluitoare! Accesoriile pentru epilat mi-au fost chezase toata viata, din acel moment, fara sa-mi irite cotidianul, dimpotriva, militand pentru schimbarea lina si atat de semnificativa.

Nu voi uita niciodata stralucirea ochilor, a podoabei capilare, dulceata zambetului, la simtirea si vazul schimbarii miraculoase.

Mama facuse o rochie din doua, bijuteriile erau simple, din chihlimbar, mainile-mi si picioarele, proaspat epilate, erau …dincolo de cuvinte, mai mult decat superbe…si-o esenta de trandafir imi inmiresma  trupul. 🙂

„- Coco Chanel (preferata mea de pe-atunci…eram topita dupa biografia ei, inca mai sunt!) ar zambi complice, frumoasa mea fiica!” au fost cuvintele mamei mele, cu zambetul dulce in coltul buzelor. 🙂

 

A meritat sa simt si sa doresc schimbarea infatisarii mele!

N-am fost regina balului, dar n-am mai fost Djuna…

Astazi, in plina beatitudine, dezvalui voua, aici, in aceasta poveste pentru SuperBlog, octombrie 2015, povestea unei atingeri divine! 🙂

Sanatate, iubire, armonie!

 

 

No Responses - Add Comment

Reply