Mâna mea…

…și-am atins clipa, și-am vazut nevăzutul, și-am simtit cât pentru o eternitate ce avea să vină-n panta vieții ce va urma…

Am secătuit fântâna dorințelor, în apriga strigare-neant…Unde sunt? Unde mă-ndrept? Cât din mine rămâne ancorat în realitate?!

Respir sacadat și caut soluții…totuși, ce-o fi dincolo de neant?

Eu și neantul ce-ar putea și/să vrea să mă înghită…

Mâna, liantul dintre azi și ieri, pregătită pentru un ALT mâine…Beatitudinea unui gest altfel, candoarea unei contemplări de poveste, simplitatea unei atingeri…

Mâna mea, în liniștea nopții, contemplând dincolo de constelații.

 

Strânsoarea și atingerea unei mâini anonime, care-și spune povestea, prin intermediul gesturilor, muzicii resimțite din plin, atingând tandru nu mai puțin de-o harpă.

File de poveste, adunate cu tâlc, încondeiate cu suavitatea a ceva ce-a fost, este și va mai putea fi…

Condeiu-mi scârțâie cu dragoste și-n tandem pe hârtia parfumată. Da, parfumul candorii, parfumul zâmbetului, parfumul încrederii susținute…de tine, de mine, de noi, de voi, de ei, de…?

Zâmbet, poveste, idei și idealuri. Cine să le adune dacă nu eu într-un pocal al euforiei, dincolo de realitatea-mi mai mult sau mai puțin aspră. 🙂

 

Mâna mea povestește, dornică de provocare, încurajare, simțuri, dincolo de cotidian…

sunset_hand_empire

 

 

 

 

Reply