Cuvantul unei femei

cuvantul

scrierea

E duminica, o zi insorita, linistita, fara liniatura clasica a celorlalte zile din saptamana…. e ziua mea, a femeii… chiar daca in fiecare zi mi-am propus sa ma simt FEMEIE!
Imi spunea cineva ieri: si primul a fost cuvantul!…al cui? … as intreba eu?!…puterea cuvantului, greutatea acestuia, ponderea lui, savoarea acestuia, mangaierea lui-la care dintre acestea ne raportam?!….un cuvant sau un gest?…in care avem mai multa incredere sau pe care il dorim mai mult?….mereu am avut incredere in gesturi, fapte, dar am inceput – mai ales in ultimul timp – sa apreciez cuvantul, calitatea acestuia, validarea lui…
Poate c-am avut prea mare incredere in gesturi, fapte si-am uitat sa comunicam, asa cum am mai spus-o – suntem deficitari in a comunica, ne lipseste puterea cuvantului transmis !…sa fie vorba doar de semantica? frica interlocutorilor de cuvinte, de greutatea lor?!….sau de insemnatatea acestora, frica de-a nu rosti, de multe ori, ceea ce simtim, temerea de-a da curs cuvintelor asa cum vin…cum suntem in mare parte?! ne e frica sa comunicam sau daca o facem, nu stim s-o facem, ne plictisim de ceea ce rostim… de ce?! pentru ca, de cele mai multe ori, nu rostim din suflet si simtiri, ci din rationalitate, impinsi sa urmarim, sa avem un rezultat al celor spuse, vrem palpabilul pana si din cuvinte!….
Cuvantul unei femei, ca e mama, sotie, prietena, colega….e altfel, e patimas, plin de pasiunea celor spuse, nu tagaduite, e intelept, dar si cald….e mai usor sa gasesti compasiunea unei femei decat a unui barbat…acestia, prin cerebralitatea lor, mai mult enunta cifre, decat cuvinte!….
Despre noi, femeile, se spune ca suntem visatoare, rupte de realitate, de multe ori, … eu zic puternice, complexe…despre barbati, ca sunt cerebrali, concisi, la obiect, cu picioarele pe pamant, eu, una, cred ca au atatea de pierdut!…poate c-ar trebui sa mai priveasca si stelele pe cer, in ochii copilului si-n sufletul celei de-alaturi….
Avem nevoie de cuvinte, trebuie sa rostim, pentru a fi intelesi, altfel, s-ar parea ca ceilalti ne inteleg gresit gesturile, ne interpreteaza faptele, deci, rostirea e importanta, e primul pas spre  a face diferenta!

Reply